În primul său discurs de când a fost numit Prinţ de Wales după moartea reginei, luna trecută, William a declarat în cadrul summitului United for Wildlife Global despre cum a fost inspirat să se preocupe de mediu de către tatăl său, acum regele Charles al III-lea, şi buncii săi regina Elisabeta şi regretatul ei soţ, Prinţul Philip.
"Lumea noastră naturală este una dintre cele mai mari valori ale noastre. Este o lecţie pe care am învăţat-o de mic, de la tatăl meu şi bunicul, ambii naturalişti convinşi şi de asemenea de la mult regretata mea bunică, care ţinea atât de mult la natură", a spus William.
"În vremuri de pierdere, este o mângâiere să-i onoram pe cei care ne lipsesc prin munca pe care o facem", a spus el la summit-ul desfăşurat la Muzeul Ştiinţei din Londra, unde s-au reunit 300 de personalităţi importante din sectorul privat, organizaţii de conservare şi aplicare a legii.
William, care a militat de câţiva ani pe această temă, a spus că lumea nu are timpul neecsar pentru a combate comerţul ilegal, care este estimat de United for Wildlife la aproape 20 de miliarde de dolari anual şi este legat de infracţiuni violente, corupţie şi trafic.
"Sunt încă prea mulţi infractori care cred că pot acţiona cu impunitate, prea multe vieţi distruse şi prea multe specii pe cale de dispariţie din cauza acestei crime odioase", a spus el.
William i-a adus un omagiu şi lui Anton Mzimba, un pădurar care a fost împuşcat mortal într-o rezervaţie naturală din Africa de Sud, în iulie.