O propunere de a schimba ostaticii israelieni din Gaza cu prizonieri palestinieni din Israel a fost trimisă Hamas, potrivit Sky News. Documentul a fost realizat în câteva zile, în timpul discuțiilor de la Paris la care au participat reprezentanți din Israel, Statele Unite ale Americii, Egipt și Qatar.
Proiectul de acord pentru încetarea temporară a focului prevede că toate femeile israeliene, copiii sub 19 ani, bătrânii și ostaticii bolnavi ar trebui eliberați în schimbul unui număr de prizonieri palestinieni, a declarat o sursă pentru Reuters.
Propunerea mai include angajamentul de a permite intrarea zilnică a 500 de camioane de ajutor în Gaza și furnizarea a mii de corturi și rulote.
(sursa: Mediafax)