x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Proteste violente la Paris. Un spital a fost atacat de Ziua Internațională a Muncii

Proteste violente la Paris. Un spital a fost atacat de Ziua Internațională a Muncii

02 Mai 2019   •   15:14
Proteste violente la Paris. Un spital a fost atacat de Ziua Internațională a Muncii

Oficialii francezi au declarat că personalul medical de la spitalul Pitié Salpêtrière, din Paris, a evitat în mod categori „o catastrofă”, după ce demonstrații prezenți la marșul de Ziua Internațională a Muncii au pătruns în spital și au încercat să ajungă la unitatea de terapie intensivă, potrivit The Guardian.

În jur de 50 de protestatari, unii dintre ei cu veste galbene și alții cu măști, au intrat în spital, după ce un polițist a fost lovit cu o bordură la finalul marșului de Ziua Internațională a Muncii.

Personalul medical de la spitalul Pitié Salpêtrière a declarat că s-a reușit oprirea unui grup de protestatari care a încercat să intre pe la unitatea de primiri urgențe, însă alții au reușit să intre și au spart calculatoare și au distrus echipamente medicale.

Poliția are în custodie 30 de persoane care au legături cu evenimentele petrecute la spital.

Mai mulți protestatari au declarat pe rețelele de socializare că demonstranții s-au îndreptat către spital pentru a putea scăpa de gazele lacrimogene și tunurile cu apă ale poliției. Unii dintre aceștia au acuzat oficialii francezi și presa că exagerează evenimentele care s-au produs la spital, după ce Ministrul de Interne al Franței, Christophe Castaner, a descris evenimentul ca fiind un „atac” și a dat vina pe „militanții anticapitaliști, de extremă stânga”.

×