x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin a discutat despre piața petrolului cu prințul moștenitor saudit

Putin a discutat despre piața petrolului cu prințul moștenitor saudit

21 Iul 2022   •   21:29
Putin a discutat despre piața petrolului cu prințul moștenitor saudit
Sursa foto: Hepta

Președintele rus Vladimir Putin și prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman au vorbit joi la telefon și au subliniat importanța continuării cooperării în cadrul grupului OPEC+ al producătorilor de petrol, anunță Reuters.

Conversația a avut loc la șase zile după ce președintele SUA, Joe Biden, l-a vizitat pe prinț în Arabia Saudită - subliniind importanța regatului atât pentru Washington, cât și pentru Moscova, într-un moment în care războiul Rusiei din Ucraina zguduie piețele energetice globale.

La 2 iunie, OPEC+, care reunește Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol cu alți producători, în frunte cu Rusia, a convenit asupra unei creșteri mai mari decât se aștepta a producției, un pas salutat de Biden.

Surse au declarat pentru Reuters că Arabia Saudită s-a consultat îndeaproape cu Rusia înainte de a insista pentru creșterea producției.

"Situația actuală de pe piața mondială a petrolului a fost analizată în detaliu. A fost subliniată importanța coordonării în continuare în cadrul OPEC+", a precizat Kremlinul într-un comunicat. "S-a remarcat cu satisfacție faptul că țările participante la acest format își îndeplinesc în mod constant obligațiile pentru a menține echilibrul și stabilitatea necesare pe piața mondială a energiei."

Biden și-a încheiat călătoria în Orientul Mijlociu săptămâna trecută fără să anunțe că regatul va crește producția de petrol pentru a reduce prețurile la carburanți.

Ministrul saudit de externe, prințul Faisal bin Farhan Al Saud, a declarat că petrolul nu a fost discutat la summitul americano-arab de sâmbătă, iar OPEC+ va continua să evalueze condițiile de piață și să facă ceea ce este necesar. Grupul de producători urmează să se reunească din nou pe 3 august.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: vladimir putin