x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin, discurs scurt de Ziua Victoriei: „Împotriva patriei noastre a fost dezlănțuit un adevărat război”

Putin, discurs scurt de Ziua Victoriei: „Împotriva patriei noastre a fost dezlănțuit un adevărat război”

de Redacția Jurnalul    |    09 Mai 2023   •   10:58
Putin, discurs scurt de Ziua Victoriei: „Împotriva patriei noastre a fost dezlănțuit un adevărat război”
Sursa foto: Hepta

Parada militară de Ziua Victoriei a început la Moscova în jurul orei 10 dimineața.

Imagini difuzate de Antena 3 CNN arată cum drapelul Uniunii Sovietice, roșu, cu secera și ciocanul, este purtat de militari, alături de drapelul Federației Ruse.

Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat în mai multe întâlniri oficiale, inclusiv cu lideri din Occident, că destrămarea Uniunii Sovietice în 1991 a fost "cea mai mare catastrofă geopolitică" a secolului XX.

Acțiunile întreprinse pe parcursul timpului de către liderul de la Kremlin, inclusiv războiul din Ucraina, par să fie subordonate acestei viziuni și menite să readucă Moscova și aliații săi în poziția de oponent de aceeași categorie al SUA, la fel ca pe vremea Războiului Rece.

Liderul rus și-a început discursul la scurt timp după startul ceremoniilor. A fost un discurs scurt, de circa 10 minute.

Cele mai importante pasaje din discursul președintelui rus, în continuare:

  • Un adevărat război a fost dezlănțuit împotriva patriei noastre
  • Am respins terorismul internațional și (...) îi vom apăra pe locuitorii din Donbas și ne vom asigura propria securitate
  • Rusia nu are națiuni neprietenoase în vest sau în est
  • Ca majoritatea celor de pe această planetă, dorim să vedem viitorul pașnic, liber și stabil
  • Credem că orice ideologie a supremației este, prin natura sa, respingătoare, criminală și mortală
  • Profanarea faptelor și a victimelor momentului victorios (de la finele celui de-al Doilea Război Mondial) reprezintă o crimă și o dovadă de comportament revanșard al celor care au pregătit o nouă campanie împotriva Rusiei
  • Poporul ucrainean a devenit un ostatic al regimului criminal, o monedă de schimb în planurile lor crude și mercenare
  • Sunt convins că solidaritatea și parteneriatul din anii de luptă împotriva unei amenințări comune este un sprijin chiar acum, când lumea se îndreaptă spre multi-polaritate
  • Nu există nimic în lume mai puternic decât dragostea noastră pentru Patria Mamă
  • Pentru Rusia, pentru bravele noastre forțe armate, pentru victorie - Ura!

Pe parcursul discursului său, președintele rus a cerut un moment de reculegere în memoria celor care au murit în timpul a ceea ce istoria oficială la Moscova numește "Marelui Război pentru Apărarea Patriei.

La finalul discursului au fost trase salve de tun.

Parada de la Moscova se desfășoară la câteva ore după un atac masiv, cu zeci de rachete de croazieră, lansat de Rusia asupra Ucrainei.

Antena 3 CNN semnala, cu puțin timp înainte de începerea manifestării din capitala rusă, că un incendiu puternic se manifesta într-o zonă rezidențială din Kiev, în urma bombardamentelor rusești.

Consilier al lui Zelenski: "Parada ucigașilor"

Evenimentele de la Moscova și bombardamentul din Ucraina au fost comentate pe Twitter de Mihailo Podoliak, consilier de rang înalt al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

"Minciuni, o paradă și... Putin cu complici și observatori la tribunele ipocriziei... Înainte de "parada ucigașilor" de la Kremlin, Rusia a tras, azi-noapte, 25 de rachete de croazieră (dintre care 15 spre Kiev) asupra unor orașe ucrainene pașnice. Într-o încercare malefică de a 'elibera' civilii de viață, de libertate și de casele lor", a scris Podoliak pe Twitter.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: ziua victoriei Vladimir Putin