Preşedintele rus Vladimir Putin a făcut apel luni la prelungirea regimului de încetare a focului în estul Ucrainei, care expiră luni seara după ce acesta a fost prelungit vineri cu 72 de ore de către şeful statului ucrainean Petro Poroşenko.
Apelul liderului de la Kremlin a intervenit în cadrul unei convorbiri telefonice avute cu cancelarul german Angela Merkel, preşedintele francez Francois Hollande şi preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, precizează ITAR-TASS.
''Au continuat discuţiile pentru găsirea unei căi de soluţionare a crizei acute din Ucraina. Preşedintele Putin a subliniat, în special, importanţa prelungirii regimului de încetare a focului, precum şi a creării unei mecanism solid care să controleze respectarea armistiţiului, cu un rol activ al OSCE'', a precizat Kremlinul într-un comunicat.
Anterior, preşedinţia franceză a indicat, potrivit AFP, că Vladimir Putin şi Petro Poroşenko au căzut de acord să acţioneze împreună pentru a adopta un acord de încetare a focului şi pentru a reduce tensiunile, aşa cum a cerut Uniunea Europeană.