x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin: Rusia poate înlocui importurile din industria de apărare pierdute din cauza crizei ucrainene

Putin: Rusia poate înlocui importurile din industria de apărare pierdute din cauza crizei ucrainene

28 Apr 2014   •   16:01
Putin: Rusia poate înlocui importurile din industria de apărare pierdute din cauza crizei ucrainene

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat luni că Rusia va putea înlocui orice importuri din industria de apărare pierdute din cauza crizei din Ucraina cu propriile sale produse, în pofida legăturilor strânse dintre producătorii de arme şi echipament militar din Rusia şi Ucraina, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Preşedintele rus le-a spus deputaţilor că el crede că motivul din spatele oricăror sancţiuni ale Occidentului ce vizează sectorul rus al apărării ar fi o dorinţă de a submina eforturile Rusiei de a compensa reducerea importurilor din Ucraina.

Anterior, preşedintele american Barack Obama a anunţat că noile sancţiuni îndreptate împotriva Moscovei pentru rolul său în criza ucraineană vor fi anunţate luni, precizând că acestea vor viza persoane individuale, companii şi importurile ruseşti de materiale militare de vârf, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Europenii reuniţi la Bruxelles ar urma de asemenea să anunţe pe parcursul zilei o înăsprire a sancţiunilor lor, în coordonare cu Washingtonul. 'Noile sancţiuni americane au la bază sancţiunile existente deja', a subliniat Barack Obama în cursul unei conferinţe de presă la Manila, ultima etapă a turneului său asiatic.

×