x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Răzbiul anti-avort continuă în SUA: Un judecător a suspendat aprobarea, veche de două decenii, a unei pastile de avort

Răzbiul anti-avort continuă în SUA: Un judecător a suspendat aprobarea, veche de două decenii, a unei pastile de avort

de Redacția Jurnalul    |    08 Apr 2023   •   23:00
Răzbiul anti-avort continuă în SUA: Un judecător a suspendat aprobarea, veche de două decenii, a unei pastile de avort
Sursa foto: Hepta

Un judecător american din Texas a suspendat vineri aprobarea, veche de două decenii, a pilulei de avort Mifepristonă, transmite Reuters.

Hotărârea judecătorului Matthew Kacsmaryk din Amarillo, Texas, va intra în vigoare abia peste o săptămână, pentru a da administrației Biden șansa de a depune un apel de urgență, ceea ce Departamentul de Justiție al SUA a anunțat că va face.

Decizia lui Kacsmaryk este un ordin preliminar care ar interzice, în esență, vânzările de Mifepristonă, în timp ce un proces în care se contestă autorizarea medicamentului, inițiat de grupurile anti-avort, continuă.

Tot vineri, un judecător federal din statul Washington a emis o ordonanță aparent contradictorie care a împiedicat autoritățile federale de reglementare să modifice accesul la același medicament pentru avort.

Hotărârea va inflama probabil politica americană, divizată după ce o decizie de anul trecut a Curții Supreme a anulat dreptul constituțional al femeilor la această procedură.

„Democrații vor face tot ceea ce le stă în putere pentru a riposta și a se asigura că accesul la avorturi sigure și legale este protejat”, a declarat Jaime Harrison, președintele Comitetului Național Democrat.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: avort sua pastile