x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Realizarea de fotografii pe sub fustele femeilor devine infracțiune în Germania

Realizarea de fotografii pe sub fustele femeilor devine infracțiune în Germania

14 Noi 2019   •   09:34
Realizarea de fotografii pe sub fustele femeilor devine infracțiune în Germania

''Upskirting-ul'' sau realizarea de fotografii pe sub fustele femeilor fără ştirea acestora va deveni o infracţiune în Germania, a anunţat miercuri guvernul de la Berlin, la câteva luni după ce o lege similară a fost votată în Marea Britanie, relatează AFP şi dpa.

"Realizarea neautorizată de imagini şi secvenţe care arată zone intime ale altor persoane fotografiate sau filmate sub haine" va deveni pasibilă de pedeapsă, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert, în cadrul unei conferinţe de presă.

Simplul fapt de a face o fotografie poate deveni astfel o infracţiune, la fel şi faptul de a o distribui.

Parlamentul german trebuie să aprobe acest proiect pentru a putea deveni lege.

Va fi de asemenea interzisă fotografierea decolteului fără ştirea persoanei respective, potrivit aceluiaşi text.

Până în prezent, acest tip de practică era considerată infracţiune penală doar în momentul în care contravenientul atingea sau hărţuia victima.

Cu toate acestea, din 2015, pedepse mai aspre, chiar cu închisoarea de până la doi ani, pot fi impuse pentru publicarea de imagini ce pot dăuna considerabil reputaţiei persoanelor care se regăsesc în aceste fotografii.

"Upskirting", însemnând "sub fustă" în engleză, a devenit în ultimii ani o practică mult mai răspândită datorită reducerii dimensiunilor camerelor şi aparatelor foto.

Acest gen de imagini sunt difuzare pe internet, în special pe platformele pornografice, fără consimţământul persoanelor care sunt vizate de imagini.

"Fotografierea unei femei pe sub fustă sau în decolteu este o încălcare umilitoare şi nejustificată a vieţii private", a declarat ministrul german al justiţiei, Christine Lambrecht.

Acest gen de voaierism este din ce în ce mai des denunţat în lume.

În ianuarie, Parlamentul britanic a adoptat un proiect de lege care vizează pedepsirea cu doi ani de închisoare a celor care realizează fotografii pe sub fustele femeilor.

Guvernul german a decis de asemenea pedepsirea celor care difuzează fotografii ale persoanelor decedate, mai ales ale victimelor accidentelor rutiere, care pot fi foarte degradante pentru acestea şi familiile lor.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: germania fotografii infracţiune upskirting