x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Regele fotbalului, Pele, la terapie intensivă! Starea sănătăţii sale s-a degradat

Regele fotbalului, Pele, la terapie intensivă! Starea sănătăţii sale s-a degradat

27 Noi 2014   •   18:55
Regele fotbalului, Pele, la terapie intensivă! Starea sănătăţii sale s-a degradat

Legenda fotbalului brazilian, Pele, în vârstă de 74 de ani, a fost transferat într-o unitate de terapie intensivă a spitalului Albert-Einstein din Sao Paolo. “Edson Arantes do Nascimento (care este adevăratul nume al lui Pele – n.r) este în continuare spitalizat şi este într-o stare clinică instabilă. Pentru a primi cele mai bune îngrijiri, el a fost transferat într-o unitate specializată”, a precizat spitalul într-un comunicat.

Fostul star al Selecao, operat pentru calculi renali la 13 noiembrie, a revenit luni la spital, din cauza unei infecţii urinare. Miercuri, el a fost trecut pe un tratament cu antibiotice pentru infecţie urinară.

Acum mai mult de doi ani, la 15 noiembrie 2012, triplul campion mondial a mai avut o intervenţie chirurgicală, în acelaşi spital, pentru a-i fi implantată o proteză de şold.

Născut la 23 octombrie 1940, într-o casă modestă din orăşelul Tres Coracoes, în statul Minas Gerais, Pele, care a marcat 1.281 de goluri în 1.363 meciuri şi este considerat unul dintre cei mai buni fotbalişti din toate timpurile. A cucerit trei titluri mondiale cu Selecao, în 1958, când avea 17 ani, în 1962 şi 1970. (I.D)

×