x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Regina Elizabeta a Marii Britanii și soțul ei vor ieși în public, după ce se vor vaccina

Regina Elizabeta a Marii Britanii și soțul ei vor ieși în public, după ce se vor vaccina

06 Dec 2020   •   21:10
Regina Elizabeta a Marii Britanii și soțul ei vor ieși în public, după ce se vor vaccina
Sursa foto: antena1.ro

Regina Elizabeta a Marii Britanii și soțul ei ar putea ieși în public după ce se vor vaccina. În 1957, regina a făcut public faptul că Charles și sora sa, prințesa Anne, pe atunci copii, s-au vaccinat împotriva poliomielitei.

Regina Elizabeta a Marii Britanii și soțul ei, Prințul Philip, ar putea „anunța public” că s-au vaccinat, a relatat ziarul The Times, citat de Reuters.

Regina, în vârstă de 94 de ani, și soțul ei în vârstă de 99 de ani vor fi probabil printre primii care vor primi vaccinul, autoritățile dând prioritate persoanelor în vârstă.

Regina este foarte admirată în societatea britanică, iar sprijinul public pentru vaccin ar fi un mesaj puternic pentru contracararea dezinformării în ceea ce privește vaccinarea.

Pandemia de coronavirus a ucis peste 60.000 de persoane în Regatul Unit și a infectat peste 1,7 milioane.

Familia regală nu a fost neatinsă, atât moștenitorul tronului, prințul Charles, cât și fiul său cel mare, prințul William, având rezultate pozitive pentru COVID-19 la începutul anului.

Conform Times, în 1957, regina a făcut public faptul că Charles și sora sa, prințesa Anne, pe atunci de 8 și 6 ani, fuseseră vaccinați împotriva poliomielitei, ajutând la liniștirea îngrijorărilor legate de eventualele efecte secundare ale vaccinului de atunci.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: regina marii britanii