x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Revolutie esuata

Revolutie esuata

28 Mar 2005   •   00:00

"Revolutia lalelelor" a creat la Biskek o situatie paradoxala: doua Parlamente functioneaza in paralel, iar noua putere este nelegitima pana cand fostul presedinte nu demisioneaza.



  • de ANA ILIE

  • IRONIA SORTII. Askar Akaev, tras in teapa istoriei
    Nici nu s-a instalat bine noua putere la Biskek, ca a si devenit tinta unui val de contestatii si proteste. Haosul a pus stapanire de-a binelea pe micutul stat central-asiatic Kirgizstan, iar analistii cred ca un razboi civil poate izbucni in orice clipa. Cei care au schimbat regimul dictatorial al fostului presedinte Askar Akaev au devenit la randul lor tinta protestelor. De fapt, cearta a izbucnit pentru ca liderii asa-zisei "revolutii a lalelelor" au fost uniti doar pana cand au reusit sa rastoarne regimul lui Akaev.

    In prezent, exista doua Parlamente care isi sustin, fiecare, legitimitatea si se contesta reciproc - unul vechi, al fostei puteri, si unul nou, a carei componenta este contestata de Opozitia care reclama frauda electorala. Mai mult, cei din vechiul regim si reprezentantii Opozitiei organizeaza sedinte separate si au intrat intr-o competitie acerba pentru a-si asuma puterea.

    Faptul ca fostul presedinte Askar Akaev nu a demisionat complica si mai mult situatia pentru nou-proclamata putere, care nu este legitima atata vreme cat fostul dictator nu renunta public la functie. Asa ca presedintele noului Legislativ a demarat o serie de negocieri cu Akaev, cu scopul de a-l convinge sa demisioneze. Omurbek Tekebaiev, seful noului Parlament, a declarat ca ar trebui creata o comisie care sa reuneasca reprezentanti ai ambelor Legislative, dar si ai guvernului provizoriu, care sa reglementeze situatia impreuna cu Akaev, pentru a evita "dezintegrarea statului".

    ×
    Subiecte în articol: externe