Doi români au fost internaţi azi într-un spital din Plevna, în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei TIR-uri româneşti, accident fără precedent în Bulgaria, care a închis timp de peste 12 ore drumul Ruse-Plevna-Sofia.
Accidentul s-a petrecut în apropierea localităţii Maslarevo, judeţul Veliko Tarnovo. Cinci TIR-uri, dintre care trei româneşti, şi un autobuz s-au lovit în lanţ după ce au intrat într-o zonă acoperită de polei.
Unul dintre cei doi este în stare foarte gravă, fiind posibil să îi fie amputat piciorul, a comunicat Ministerul de Externe, la solicitarea agenţiei Mediafax, precizând că în prezent se caută soluţii pentru aducerea lui în ţară, cu o ambulanţă. Celălalt român rănit este de asemenea în stare foarte gravă, internat la spitalul din Plevna. Potrivit MAE, cele trei TIR-uri româneşti implicate în accident au fost grav avariate.
În cursul dimineţii, în aceeaşi zonă au avut loc alte cinci accidente, mai uşoare. Drumul nu a fost tratat cu nisip şi sare, pentru a contracara poleiul. Firma din oraşul Pavlikeni, care are contract pentru menţinerea carosabilului în cursul iernii a explicat problemele create printr-un alt accident care a scos miercuri din funcţiune unul dintre camioanele sale. Situaţia însă nu reprezintă o excepţie. Miercuri dimineaţă, majoritatea străzilor din Sofia au fost de necirculat ore în şir din cauza pasivităţii autorităţilor. Au fost economisiţi bani pe spinarea zecilor de automobilişti care au suferit accidente.
Autorităţile consulare de la Sodia au fost informate de Poliţie în legătură cu accidentul şi s-au deplasat la faţa locului pentru a acorda asistenţă consulată, urmând să ofere mai multe amănunte ulterior, potrivit Mediafax.
Citește pe Antena3.ro