Treisprezece persoane, între care doi copii, şi-au pierdut viaţa duminică în urma coliziunii între un autocar şi un camion în Rusia, în regiunea Tatarstan, au anunţat autorităţile, citate de France Presse.
Autocarul făcea legătura între Samara, pe fluviul Volga, şi Ijevsk, situat la aproximativ 900 km este de Moscova, a indicat Comisia de anchetă de pe lângă Parchetul rus.
Este posibil ca şoferul autocarului să fi fost orbit de farurile camionului care îi venea din faţă, potrivit sursei citate.
Vehiculul s-a răsturnat în urma impactului şi a luat foc, a adăugat Ministerul regional de Interne. Şoferii ambelor vehicule implicate în coliziune ar putea fi arestaţi.
Drumurile din Rusia sunt printre cele mai periculoase din lume, în principal, din cauza stării lor precare, şofatului sub influenţa alcoolului şi nerespectării regulilor de circulaţie.
Anul trecut, aproximativ 20.000 de oameni au murit în accidente rutiere în Rusia, în scădere totuşi cu 12% faţă de 2015.