x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia: Rachete Iskander cu potenţial nuclear in enclava Kaliningrad

Rusia: Rachete Iskander cu potenţial nuclear in enclava Kaliningrad

06 Feb 2018   •   08:09
Rusia: Rachete Iskander cu potenţial nuclear in enclava Kaliningrad

Lituania a acuzat, iar Moscova a confirmat informatiile potrivit carora Rusia desfăşoară în enclava Kaliningrad rachete Iskander, capabile să poate focoase nucleare.

 

Rusia a mai deplasat si în trecut astfel de rachete în Kaliningrad, dar numai pentru manevre militare. Acum insa, potrivit preşedintei Lituaniei, Dalia Grybauskaite, această amplasare are în vedere o 'prezenţă permanentă'. Sefa statului lituanian spune ca manevra reprezintă un pericol pentru 'jumătate' din capitalele europene.

Preşedintele comitetului pentru apărare din Duma de Stat, Vladimir Şamanov, a confirmat că sisteme de rachete Iskander au fost trimise în enclava Kaliningrad, dar nu a precizat numărul acestora şi nici dacă este vorba despre o operatiune de scurta durata sau permanentă.

Sistemele mobile de rachete Iskander, denumite SS-26 în codificarea NATO, au Scud-urile sovietice. Un sistem de lansare cuprinde două rachete Iskander, fiecare cu o rază de acţiune de 500 de kilometri şi care pot purta arme convenţionale sau nucleare.

Serviciile secrete lituaniene au avertizat într-un raport recent că o amplasare permanentă a unor asemenea rachete în enclava Kaliningrad este 'inevitabilă', prezentând această măsură ca fiind 'probabil un răspuns faţă de măsurile luate de NATO', respectiv desfăşurarea printr-un sistem de rotaţie a patru batalioane în Polonia şi în cele trei state baltice (Lituania, Letonia, Estonia). AGERPRES

×