x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia susţine că a interceptat o dronă americană deasupra Crimeii

Rusia susţine că a interceptat o dronă americană deasupra Crimeii

de Agerpres    |    14 Mar 2014   •   20:57
Rusia susţine că a interceptat o dronă americană deasupra Crimeii

O dronă americană de recunoaştere aparţinând unei baze din Germania a fost interceptată deasupra Crimeii la o altitudine ridicată, a anunţat vineri compania rusă din sectorul apărării Rostec, citată de AFP.

Potrivit acestei surse, "drona zbura la o altitudine de circa 4.000 de metri, fiind practic invizibilă de la sol" şi s-a reuşit întreruperea legăturii ei cu operatorii americani datorită sistemului de război electronic Avtobaza. Drona a coborât şi "a căzut practic intactă" în mâinile detaşamentelor de autoapărare din Crimeea, mai susţine Rostec.

"Conform numărului ei de identificare, drona de tipul MQ-5B face parte din dotarea brigadei a 66-a de recunoaştere a trupelor americane, ce îşi are baza în Bavaria" (Germania), precizează societatea rusă, care a postat pe site-ul său o poză cu presupusa drona capturată.

×
Subiecte în articol: drona crimeea