x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Sadam Hussein nu s-a aflat în spatele atacurilor de la 11 septembrie

Sadam Hussein nu s-a aflat în spatele atacurilor de la 11 septembrie

02 Iun 2009   •   00:00
Sadam Hussein nu s-a aflat în spatele atacurilor de la 11 septembrie

Saddam Hussein nu a fost implicat în atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, când cele două turnuri gemene ale World Trade Center au fost doborâte. Declaraţia aparţine fostului vicepreşedinte al SUA, Dick Cheney, care a recunoscut în faţa Clubului Naţional de Presă că informaţiile CIA, legate de acest subiect, "s-au dovedit a fi eonate".

Cheney a adăugat însă că invazia Irakului a fost o decizie corectă, având în vedere relaţia lui Hussein cu gruparea teroristă Al-Quaida, anunţă publicaţia Bloomberg, citată de antena3.ro.

"A existat o relaţi între Al-Quaida şi Irak, care s-a întins pe un deceniu. Nu e ceva ce am inventat eu" a spus Cheney, care la câteva luni după atacul de la New York declara că există o implicare directă a lui Hussein în atacuri, spunând că o întâlnire între atacatori şi serviciile secrete irakiene fusese confirmată. (V.A.)

×
Subiecte în articol: externe