x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Salvini îi felicită pe Trump şi îşi exprimă speranţa într-o ''schimbare la Casa Albă''

Salvini îi felicită pe Trump şi îşi exprimă speranţa într-o ''schimbare la Casa Albă''

de Redacția Jurnalul    |    03 Mar 2024   •   22:40
Salvini îi felicită pe Trump şi îşi exprimă speranţa într-o ''schimbare la Casa Albă''

Liderul extremei drepte italiene, vicepremierul Matteo Salvini l-a felicitat duminică pe fostul preşedinte american Donald Trump pentru victoriile sale în cursa pentru învestitura republicană şi a declarat că speră într-o "schimbare la Casa Albă" la alegerile prezidenţiale din noiembrie, relatează AFP.

"Felicitări lui @realDonaldTrump. Încă trei paşi înainte pentru schimbarea la Casa Albă", a scris pe reţeaua X liderul formaţiunii Liga. "De la Bruxelles la Washington, schimbarea vine!", a adăugat Salvini.

Donald Trump a câştigat toate alegerile primare organizate până acum şi, având ca şi asigurată învestitura drept candidat al Partidului Republican la scrutinul din noiembrie, nu mai trebuie decât să-i dea lovitura de graţie rivalei sale Nikki Haley marţi, de "Super Tuesday", un eveniment crucial în cursul căruia 15 state organizează simultan primarele democrate şi republicane.

Matteo Salvini şi-a exprimat în mod repetat susţinerea faţă de fostul preşedinte american, denunţând procesele cu care se confruntă acesta în SUA şi pe "judecătorii care fac politică", "în SUA la fel ca în Italia".

×
Subiecte în articol: Salvini Trump casa alba