x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Sârbii și kosovarii, blocați de un asasinat

Sârbii și kosovarii, blocați de un asasinat

de Şerban Mihăilă    |    17 Ian 2018   •   12:10
Sârbii și kosovarii, blocați de un asasinat

În ziua în care delegațiile din Serbia și Kosovo reluaseră la Bruxelles convorbirile pentru normalizarea relațiilor bilaterale, un lider politic al sârbilor kosovari a fost asasinat în plină stradă. Victima era un interlocutor-cheie pentru UE, NATO și ONU. Crima de ieri a dus la întreruperea imediată a tratativelor mediate de către comunitatea internațională, care fuseseră reluate după o pauză de mai bine de un an.      

Oliver Ivanovici, lider politic marcant al sârbilor din Kosovo, a fost împușcat mortal, ieri dimineață, în fața sediului central al „Partidului pentru Libertate, Democrație și Justiție”, pe care îl conducea în orașul Kosovska Mitrovița. În vârstă de 64 de ani, Ivanovici a fost împușcat de cinci ori în piept de atacatorii aflați într-o mașină, fiind transportat apoi de urgență la un spital din localitate, unde a murit la scurt timp, au anunțat autoritățile locale, citate de AFP, BBC și site-ul sârb B92. Poliția a izolat imediat partea de nord a orașului, într-o operațiune de căutare a asasinilor. Ivanovici era considerat un politician moderat în orașul Kosovska Mitrovița, divizat în continuare între sârbi, în partea de nord, și albanezii care ocupă zone din sud. Fost secretar de stat sârb pentru Kosovo şi consilier municipal în urma alegerilor locale din 2013, în nordul orașului Kosovska Mitrovița, el a fost încarcerat timp de doi ani, după ce, în 2016, a fost găsit vinovat de crime de război comise în 1999 împotriva etnicilor albanezi, de către tribunalul Misiunii Uniunii Europene din Kosovo. Curtea de apel de la Priștina i-a anulat ulterior condamnarea de nouă ani închisoare şi a cerut rejudecarea cazului. În iulie, anul trecut, mașina lui Ivanovici fusese incendiată. Asasinarea liderului sârb a avut loc în ziua în care, la Bruxelles, Belgradul și Priștina au reînceput negocierile pentru normalizarea relațiilor bilaterale, după o pauză de mai bine de un an. Kosovo și-a autodeclarat independența față de Serbia, în februarie 2008, și este recunoscut ca stat suveran de către 115 țări. Serbia nu recunoaște secesiunea Kosovo și de jure o consideră în continuare o provincie autonomă.  

Interlocutor-cheie pentru NATO și UE

La presiunile comunității internaționale, Serbia și Kosovo încearcă să-și normalizeze legăturile, sub patronajul Uniunii Europene, la aproape 20 de ani de la începutul unui război sângeros în care au murit 13.000 de oameni, cea mai mare parte a acestora fiind etnici albanezi. Fost secretar de stat pentru Kosovo, Ivanovici devenise de-a lungul timpului un interlocutor-cheie pentru NATO, ONU și, mai târziu, pentru UE. El era apreciat pentru faptul că sprijină reluarea dialogului cu albanezii din Kosovo.  Vestea asasinării politicianului sârb a determinat retragerea delegației de la Belgrad de la masa tratativelor cu albanezii kosovari, negocieri care abia fuseseră reluate ieri, după o pauză de peste un an. Mai mult, potrivit rețelei locale RTS, președintele sârb, Aleksandar Vucici, a cerut convocarea unei reuniuni de urgență a Consiliului național pentru securitate, pentru a evalua consecințele asasinatului și a examina măsurile care se impun pentru detensionarea situației din Kosovo.

Acesta este un act criminal terorist, care trebuie și va fi pedepsit.

Marko Djurici, membru al delegației sârbe

×