x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Sarkozy critică "declaraţiile necugetate" ale lui Ahmadinejad despre Holocaust

Sarkozy critică "declaraţiile necugetate" ale lui Ahmadinejad despre Holocaust

06 Iun 2009   •   00:00
Sarkozy critică "declaraţiile necugetate" ale lui Ahmadinejad despre Holocaust

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a denunţat astăzi, în cursul unei conferinţe de presă comune cu omologul său american, Barack Obama, declaraţiile privind Holocaustul făcute de liderul iranian, Mahmoud Ahmadinejad.



"Nu putem accepta declaraţiile nebuneşti ale preşedintelui Ahmadinejad privind Holocaustul", a spus Sarkozy, precizând că, din acest punct de vedere, "Europa, Franţa şi Statele Unite sunt solidare în totalitate".

În ceea ce priveşte programul nuclear american, el a apreciat că "Franţa şi Statele Unite merg mână în mână", fiind de acord că Teheranul nu trebuie să obţină arma nucleară.

"Iranul este o ţară mare, o mare civilizaţie. Vrem pacea, dialogul (cu Iranul), vrem să îl ajutăm să se dezvolte (...), dar nu prin răspândirea armei nuclear", a adăugat Sarkozy, citat de AFP.

Preşedintele iranian a negat în repetate rânduri existenţa Holocaustului, ultima sa declaraţie pe această temă fiind făcută miercuri, când a afirmat că acesta reprezintă "o mare înşelătorie".

Sarkozy şi Obama s-au întâlnit la Caen, unde urmează să participe la ceremoniile de celebrare a Debarcării din Normandia.

Mediafax

×
Subiecte în articol: externe