x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Sarkozy şi Merkel au facut pace pe tema romilor

Sarkozy şi Merkel au facut pace pe tema romilor

de Sînziana Stancu    |    20 Sep 2010   •   00:00

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul german, Angela Merkel, au căzut la pace după polemica pe tema ţiganilor, considerând-o "derizorie şi fără nici o bază".

"Pacea" între Sarkozy şi Merkel a fost încheiată astăzi (luni - n.r.), când cei doi lideri s-au întâlnit şi au discutat cu ocazia deschiderii reuniunii ONU pe tema dezvoltării obiectivelor mileniului, relatează AFP.
Ei s-au declarat "surprinşi de polemica mediatică derizorie şi fără fundament" ivită săptămâna trecută, imediat după Consiliul European de la Bruxelles, din data de 16 septembrie.
Sarkozy a declarat public atunci că Merkel susţine politica sa de expulzare a romilor, politică ce a fost aspru criticată în Europa.
A urmat o dezminţire din partea Berlinului, iar ministrul german de Externe a redus totul la o "neînţelegere" între cei doi lideri.

×
Subiecte în articol: externe