x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Secretarul general al NATO: Rusia ar face o greşeală istorică dacă ar continua să destabilizeze Ucraina

Secretarul general al NATO: Rusia ar face o greşeală istorică dacă ar continua să destabilizeze Ucraina

03 Mai 2014   •   21:21
Secretarul general al NATO: Rusia ar face o greşeală istorică dacă ar continua să destabilizeze Ucraina

Secretarul general al NATO, danezul Anders Fogh Rasmussen, consideră, într-un interviu ce va apărea duminică în Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung, că Rusia ar face o 'greşeală istorică' dacă ar continua să destabilizeze Ucraina.

Moscova ar face o "greşeală istorică", cu posibile "repercusiuni importante în relaţia dintre Rusia şi Occident", a spus Rasmussen. El a precizat că s-ar putea institui "sancţiuni severe împotriva economiei ruse", asigurând totuşi că membrii NATO "nu se gândesc la o opţiune militară", relatează AFP.

Eliberarea echipei de observatori ai OSCE, deţinuţi de peste o săptămână de separatişti proruşi la Slaviansk (estul Ucrainei), şi datorită intervenţiei emisarului rus Vladimir Lukin, a fost salutată sâmbătă de ţările occidentale. Situaţia din ţară rămâne însă extrem de încordată, după violenţele de vineri de la Odesa, soldate cu peste 40 de morţi. Armata ucraineană îşi continuă operaţiunea militară 'antiteroristă' la Slaviansk şi în oraşul vecin Kramatorsk, în cadrul căreia au murit deja cinci militari ucraineni.

×