Lumea modei şi lumea oceanului se întâlnesc într-o şedinţă foto inedită în care manechinele au fost pozate lângă rechini balenă care au o lungime de aproximativ 10 metri, informează Daily Mail.
Vezi FOTOGRAFIILE cu rechinii balena
Hannah Fraser, în vârstă de 36 de ani, şi Roberta Mancino, în vârstă de 32 de ani, au fost fotografiate la o adâncime de 6 metri alături de câte un peşte care cântăreşte 18 tone. Rechinul balenă este cel mai mare peşte din lume.
Fotografii americani Shawn Heinrichs, în vârstă de 41 de ani, şi Kristian Schmidt, în vârstă de 35 de ani, au plănuit timp de 4 luni şedinţa foto care a durat 5 zile.
Hannah Fraser a mai realizat fotografii profesioniste sub apă, în timp ce Roberta Mancino a sărit cu paraşuta. "Cu ajutorul unor astfel de experienţe, fotomodelele au reuşit să facă din şedinţa foto un succes. Rechinii balenă sunt animale blânde şi nu prezintă un pericol pentru oameni. Pescarii cu care am colaborat au fost foarte prietenoşi şi ne-au ajutat să ne desfăşurăm activitatea în siguranţă", a spus Shawn Heinrichs.
Imaginile impresionante au fost realizate în satul filipinez Oslob, unde pescarii au dezvoltat o legătură specială cu rechinii balenă.
"În fiecare zi rechinii balenă ajung în apele de lângă sat, pescarii hrănindu-i cu creveţi. Timp de câteva ore pe zi animalele aşteaptă cuminţi să primească hrană", a mai spus fotograful.
Shawn Heinrichs a menţionat că imaginile sub apă au avut un impact puternic. "Majoritatea persoanelor le vine greu să creadă că fotografiile sunt reale şi nu sunt editate pe calculator. Au fost adăugate efecte de lumină şi culoare ca în orice altă şedinţă foto, dar atât. Imaginile creează o lumea suprarealistă care surprinde imaginaţia oamenilor", a adăugat fotograful.