x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Sediul „Salvați Copiii” din Jalalabad, ținta unui atac terorist

Sediul „Salvați Copiii” din Jalalabad, ținta unui atac terorist

24 Ian 2018   •   10:19
Sediul „Salvați Copiii” din Jalalabad, ținta unui atac terorist

Cel puțin 12 persoane au fost rănite după ce un grup de atacatori au intrat în sediul organizației Salvați Copiii din Jalalabad, Afghanistan, miercuri dimineață. Înainte ca aceștia să pătrundă în clădire, a fost detonat un vehicul-capcană amplasat în fața sediului, informează The Guardian.

„În jurul orei 9:10 un atacator sinucigaș a detonat o mașină-capcană la intrarea în sediul Salvați Copiii din districtul trei al poliției din orașul Jalalabad”, a declarat un purător de cuvânt guvernamental, Attaullah Khogyani. „Apoi, un grup de bărbați înarmați au intrat în clădire”.

Un purtător de cuvânt al departamentului de sănătate din provincia Ningarhar, Inamullah Miakhel, a afirmat că au fost transportați la spitale cel puțin 12 răniți, niciunul în stare gravă.

Un membru al consiliului provincial din Ningarhar, Sohrab Qaderi, a afirmat că forțele speciale afghane au prins trei atacatori înarmați cu grenade, mitraliere și grenade cu rachetă. Acesta a mai declarat că militanții au ocupat etajul superior al clădirii, care este înconjurată de case, două școli și un departament al Guvernului.

Nu se știe dacă în clădire a mai rămas vreun membru al organizației Slavați Copiii. „Suntem devastați la aflarea veștii că biroul Salvați Copiii din Jalalabad, Afghanistan, a fost ținta unui atac în această dimineață, după ce mai mulți bărbați înarmați au intrat în clădire, în jurul orei locale 9”, se arată într-o declarație a agenției.

„Principala noastră îngrijorare se îndreaptă către siguranța echipei noastre. Așteptăm informații de la echipă și nu putem comenta mai departe, în acest moment.”, se mai arată în declarație.

Atacul a venit la doar câteva zile după ce talibanii au orchestrat un atac terorist la un hotel de lux din Kabul. În urma atacului au murit cel puțin 22 de persoane, majoritatea turiști.

 

 

×