x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Șeful Pentagonului, Lloyd Austin, internat de urgență din cauza unor complicații

Șeful Pentagonului, Lloyd Austin, internat de urgență din cauza unor complicații

de Redacția Jurnalul    |    06 Ian 2024   •   09:20
Șeful Pentagonului, Lloyd Austin, internat de urgență din cauza unor complicații
Sursa foto: Hepta

Șeful Pentagonului, Lloyd Austin, a fost spitalizat, discret, din cauza unor complicații. Guvernul american a făcut publică informația abia vineri, deși s-a întâmplat luni, 1 ianuarie, relatează AFP.

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a fost spitalizat luni din cauza unor complicații de sănătate, a anunțat vineri, 5 ianuarie, Pentagonul, într-un moment în care Statele Unite se confruntă cu o criză tot mai mare în Orientul Mijlociu.

Lloyd Austin a fost internat la spitalul militar Walter Reed, în apropiere de Washington, în seara zilei de 1 ianuarie, "pentru complicații apărute în urma unei proceduri medicale", a precizat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, într-un comunicat, fără a preciza natura complicațiilor sau durata internării.

"El se recuperează bine și este de așteptat să revină la serviciu astăzi (vineri)", a precizat purtătorul de cuvânt.

Anunțul a atras critici din partea Asociației corespondenților de la Pentagon, care consideră că publicul are dreptul să știe când membrii cabinetului american sunt spitalizați sau când sunt delegate sarcini în urma unei complicații medicale.

Spitalizarea șefului Pentagonului vine într-un moment de tensiune pentru Statele Unite în Orientul Mijlociu, legat de conflictul dintre Israel și Hamas. Rebelii Houthi din Yemen, susținuți de Iran, au intensificat atacurile asupra navelor comerciale din Marea Roșie, în timp ce alte grupări din Irak și Siria țintesc cu rachete și drone forțele americane aflate în aceste țări. Joi, Statele Unite au avut un atac la Bagdad care l-a ucis pe liderul unui grup armat pro-iranian pe care Washingtonul îl consideră implicat în atacuri împotriva forțelor americane din Irak.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Lloyd Austin pentagon internat