x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Seful diplomatiei americane, Rex Tillerson, a obosit!

Seful diplomatiei americane, Rex Tillerson, a obosit!

10 Mar 2018   •   10:45
Seful diplomatiei americane, Rex Tillerson, a obosit!

Secretarul de stat american Rex Tillerson şi-a anulat activitatile din programul pentru sâmbătă, a doua zi a vizitei sale în Kenya, întrucât 'nu se simte bine', a anunţat un reprezentant al Departamentului de Stat al SUA

 

''Secretarul de stat nu se simte bine după două zile de lucru pline, consacrate unor chestiuni majore precum Coreea de Nord, şi şi-a anulat evenimentele din cursul zilei'', a spus Steve Goldstein, purtător de cuvânt al diplomaţiei americane.

Tillerson urma să asiste la un eveniment în cadrul programului american de ajutor pentru combaterea SIDA în Africa (PEPFAR) şi să participe la o ceremonie în memoria victimelor atentate lor contra ambasdelor SUA de la Nairobi şi Dar-es-Salaam, comise la 7 august 1998 şi soldate cu 224 de morţi şi peste 5.000 de răniţi.

Această ceremonie ar putea fi reprogramată, a precizat Goldstein.

Tillerson a sosit miercuri în Etiopia, după care vineri dimineaţă a ajuns în Djibouti, iar turneul său african mai cuprinde, pentru luni şi marţi, etapele Ciad şi Nigeria. Aceste două ţări, importante producătoare de petrol, depun eforturi intense pentru a combate activitatea mişcării islamiste radicale Boko Haram. AGERPRES

×