x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Șeful FMI spune că Omicron ar putea afecta creșterea economică globală

Șeful FMI spune că Omicron ar putea afecta creșterea economică globală

04 Dec 2021   •   21:00
Șeful FMI spune că Omicron ar putea afecta creșterea economică globală

Fondul Monetar Internațional va reduce probabil estimările privind creșterea economică globală din cauza noii variante Omicron a coronavirusului, a declarat șeful instituției, la conferința Reuters Next.

Omicron s-a răspândit rapid în cel puțin 40 de țări de când a fost semnalat pentru prima dată în Africa de Sud săptămâna trecută, spun oficialii, iar multe guverne au înăsprit regulile de călătorie,

"O nouă variantă care se poate răspândi foarte rapid poate afecta încrederea și, în acest sens, este posibil să asistăm la unele revizuiri în scădere a proiecțiilor noastre din octombrie privind creșterea globală", a declarat directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, în cadrul conferinței.

Multe lucruri rămân necunoscute despre Omicron. Cercetătorii au declarat că acesta ar fi putut prelua material genetic de la un alt virus, poate unul care provoacă răceala comună, ceea ce i-ar permite să eludeze mai ușor apărarea sistemului imunitar uman.

Unele părți ale Europei și ale Statelor Unite se luptă cu un val de infecții cu varianta Delta, mai cunoscută. Noua tulpină ar putea destabiliza și mai mult economiile care ies din blocajele și întreruperile legate de COVID-19.

O petrecere corporatistă de Crăciun din capitala norvegiană Oslo a dus la cel puțin 13 infecții, ceea ce face ca acesta să fie cel mai mare focar de infecție din afara Africii de Sud, au declarat oficialii.

Purtătorul de cuvânt al OMS, Christian Lindmeier, a declarat în cadrul unui briefing al Națiunilor Unite la Geneva că producătorii de vaccinuri ar trebui să se pregătească pentru probabilitatea de a-și ajusta produsele.

Ugur Sahin, CEO al companiei germane BioNTech, care produce un vaccin COVID-19 împreună cu Pfizer, a declarat pentru Reuters că firma ar trebui să poată adapta vaccinurile relativ repede.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: fondul monetar international