În urmă cu un an, serviciile americane de informaţii aveau dovezi că un grup de extremişti somalezi provenind din Canada urma să comită un atentat cu explozibili în timpul ceremoniei de învestire a preşedintelui Barack Obama.
Potrivit New York Times, citat de Mediafax, Barack Obama a fost înştiinţat, cu o zi înainte de depunerea jurământului, de către consilierii săi în materie de politică externă şi combatere a terorismului despre existenţa unor informaţii privind comiterea unui atentat în timpul ceremoniei. Potrivit consilierilor prezidenţiali, în urma efectuării unor investigaţii, serviciile americane de informaţii erau îngrijorate că ameninţarea este reală.
"Toate informaţiile evocau existenţa unui pericol real care evolua rapid şi care implica elemente străine", a declarat consilierul fostului preşedinte George W. Bush pentru combaterea terorismului, Juan Carlos Zarate. Odată cu apropierea ceremoniei, elementele unui complot "păreau să fi acumulat credibilitate şi relevanţă". Un alt oficial de rang înalt din cadrul administraţiei Bush, implicat în evenimentele tensionate din acea perioadă, a precizat că protejarea preşedintelui nu ar fi fost suficientă. Potrivit oficialului, până şi un atac eşuat ar fi trimis lumii întregi un mesaj ce ar fi evidenţiat o slăbiciune.
Obama nu-şi depusese încă jurământul şi se confrunta deja cu ameninţarea care a preocupat intens preşedinţia predecesorului său. În acel moment, el nu a făcut decât să pună întrebări şi să se bazeze pe oficialii care s-au confruntat mai mulţi ani cu acea problemă. Consilierii săi au colaborat cu cei ai administraţiei în exerciţiu. Cele două echipe s-au întâlnit în Situation Room (sala de şedinţe pentru situaţii de criză, n.red) de la Casa Albă înaintea ceremoniei de învestitură pentru a analiza informaţiile şi pentru a ajunge la un acord privind măsurile ce ar trebui luate.
Între oficialii prezenţi s-a numărat Robert Gates, care a fost timp de doi ani secretar al Apărării în mandatul lui Bush şi care a rămas în funcţie în cadrul administraţiei Obama. După şedinţă, oficialii au decis ca Gates să nu participe la ceremonia de învestire şi să rămână într-un loc secret, urmând să preia preşedinţia în cazul în care se întâmpla ceva.
Fostul ofiţer din cadrul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) John Brennan, consilier al lui Obama pentru lupta antiteroristă, aprecia că aceasta este o alarmă falsă, care ţine mai degrabă de conflictul între două grupări radicale rivale, iar în final s-a dovedit că avea dreptate. (V.A.)
Citește pe Antena3.ro