Serviciul rus de securitate a confirmat: cel putin unul dintre cele doua avioane Tupolev care s-au prabusit miercuri, aproape in acelasi timp, provocand moartea a 89 de persoane, a fost tinta unui atac terorist.
IRINA CRISTEA
Ipoteza unui atentat terorist s-a confirmat ieri in cazul avionului Tupolev care decolase la Moscova cu destinatia Soci.
Responsabilii serviciului de securitate (FSB, fostul KGB) au anuntat ieri ca prabusirea aparatului Tu-154 a fost opera unei grupari criminale, confirmand speculatiile facute de mass-media ruse inca de la producerea tragediei. "Datele preliminare arata ca cel putin una dintre catastrofele aeriene, mai precis cea din regiunea Rostov, este rezultatul unui act terorist", a sunat declaratia purtatorului de cuvant al FSB, Serghei Ignacenko.
REVENDICAT DE ISLAMISTI. De altfel, un grup islamist, "Brigadele Islambouli", a anuntat pe Internet ca prabusirea ambelor avioane este rezultatul unei ample operatiuni a militantilor sai. "Mujahedinii nostri au reusit sa deturneze avioanele, in ciuda dificultatilor pe care le-au intampinat la inceput", se arata in declaratia revendicativa. Reprezentantii gruparii sustin ca cinci "mujahedini" s-au aflat in fiecare avion, ca operatiunea va fi urmata de altele asemanatoare si ca scopul lor este de a-i sprijini pe rebelii ceceni.
EXPLOZIBIL. Dovezile descoperite pana acum de anchetatori confirma si ele, fara drept de apel, ipoteza unui atac terorist. Este vorba, in primul rand, de urmele de explozibil gasite pe mai multe fragmente din avion. Potri-vit analizelor preliminare, se pare ca substanta in cauza este hexogenul, un compus chimic cu potential explozibil extrem de important, foarte sensibil la socuri.
DOVADA
"Datele preliminare arata ca cel putin una dintre catastrofele aeriene, mai precis cea din regiunea Rostov, este rezultatul unui act terorist" - Serghei Ignacenko, Purtatorul de cuvant al FSBBOMBA FOLOSITA DE CECENI
Hexogenul este o versiune imbunatatita a trinitrotoluenului (TNT). Are forma unei pudre albe si fine, fara miros sau gust, care explodeaza imediat ce este aprinsa. Hexogenul este o mai veche cunostinta a anchetatorilor rusi, intrucat separatistii ceceni il utilizeaza destul de frecvent. El a fost la originea exploziei din septembrie 1999, cand 300 de oameni au murit in Moscova si in alte doua orase din Rusia, in urma unei serii de atentate. Hexogenul a fost folosit si la bombardamentul din anii â80 asupra capitalei libaneze Beirut, precum si in tentativa de asasinare a presedintelui Macedoniei, in 1995.Citește pe Antena3.ro


