Patruzeci şi nouă la sută dintre spanioli se declară în favoarea unei monarhii conduse de prinţul moştenitor Felipe de Asturias drept rege, iar alţi 36% susţin o formă de stat republicană, arată duminică un sondaj de opinie publicat de El Pais.
Potrivit sondajului realizat de Metroscopia pe un eşantion de 1.000 de interviuri telefonice între 4 şi 5 iunie şi citat duminică de EFE, majoritatea spaniolilor susţin decizia regelui Juan Carlos de a abdica şi îi arată recunoştinţă pentru activitatea sa.
Cu toate acestea, 62% dintre cetăţeni consideră că la un moment dat ar trebui să aibă loc un referendum la care cetăţenii să aleagă dacă preferă ca Spania să continue sau nu să fie o monarhie.
Citeşte şi În 2015 vor începe să circule monezile de 1 şi 2 euro cu imaginea viitorului rege Felipe al VI-lea
Pe de altă parte, cotidianul La Razón, de asemenea citat de agenţia spaniolă de presă, publică tot duminică un alt sondaj, realizat de NC Report în perioada 2-6 iunie prin 900 de interviuri telefonice, din care reiese faptul că 77,4% dintre spanioli consideră bună sau foarte bună perioada domniei regelui Juan Carlos, iar alţi 89,6 % îi înţeleg motivele abdicării.
În plus, 72,3% dintre cei intervievaţi s-au arătat de acord cu poziţia potrivit căreia monarhia conferă stabilitate, iar alţi 87% consideră că prinţul Felipe de Asturias este pregătit să preia coroana.