x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Spania ia locul Italiei ca principală poartă de intrare în UE pentru migranţii care traversează Mediterana

Spania ia locul Italiei ca principală poartă de intrare în UE pentru migranţii care traversează Mediterana

17 Iul 2018   •   16:48
Spania ia locul Italiei ca principală poartă de intrare în UE pentru migranţii care traversează Mediterana

Spania a luat locul Italiei ca principală poartă de intrare în Uniunea Europeană pentru migranţii care traversează Mediterana, a anunţat marţi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), transmite dpa. 

De la începutul acestui an până pe 15 iulie, au fost înregistraţi 18.016 migranţi sosiţi pe ţărmurile spaniole, comparativ cu 16.566 în Italia şi 14.678 în Grecia, a precizat agenţia ONU. 

În Spania, sosirile de migranţi aproape că s-au triplat comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2017. În Italia, acestea s-au diminuat cu peste 80%, iar în Grecia au crescut cu peste 50%. 

Potrivit OIM, numărul de migranţi ajunşi în Spania a crescut dramatic luna trecută, înregistrându-se o medie de 220 pe zi, faţă de 54 în primele cinci luni ale anului. 

În Italia, scăderea sosirilor a coincis cu preluarea funcţiilor, la 1 iulie, de către un guvern populist, care s-a angajat într-o cruciadă împotriva debarcării de noi migranţi pe ţărmurile ţării. Ministrul de interne Matteo Salvini le-a interzis navelor de caritate să aducă migranţi salvaţi în porturi italiene şi a sugerat ca toţi cei recuperaţi de pe mare să fie trimişi înapoi în Libia, aminteşte dpa.

AGERPRES

×