x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Spațiul aerian elvețian a fost închis din cauza unor probleme tehnice

Spațiul aerian elvețian a fost închis din cauza unor probleme tehnice

15 Iun 2022   •   11:00
Spațiul aerian elvețian a fost închis din cauza unor probleme tehnice

O problemă tehnică la sistemul de control al traficului aerian a întrerupt decolările și aterizările pe aeroporturile elvețiene, a anunțat agenția Skyguide, potrivit Reuters.

„Furnizorul elvețian de servicii de navigație aeriană Skyguide s-a confruntat cu o defecțiune tehnică la primele ore ale acestei dimineți, motiv pentru care spațiul aerian elvețian a fost închis din motive de siguranță", a precizat Skyguide într-un comunicat.

Skyguide a precizat că lucrează pentru a găsi o soluție și că va furniza o actualizare atunci când vor fi disponibile mai multe informații.

„Această închidere a spațiului aerian este în vigoare până la noi ordine", au adăugat reprezentanții Skyguide.

Un purtător de cuvânt al aeroportului din Zurich a declarat că decolările și aterizările au fost oprite, în timp ce reprezentanții aeroportului din Geneva au scris pe Twitter că traficul nu va fi reluat înainte de ora 8.00.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: spatiul aerian elvetian