x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Sprijin NATO pentru Republica Moldova

Sprijin NATO pentru Republica Moldova

28 Noi 2017   •   13:50
Sprijin NATO pentru Republica Moldova

Ministrul Apărării de la Chişinău, Eugen Sturza, a cerut sprijinul NATO pentru implementarea Iniţiativei de Consolidare a Capacităţilor de Apărare, cu ocazia unei întrevederi cu locţiitorul asistentului secretarului general NATO, scrie Unimedia.info.

Sturza şi Jonathan Parish, locţiitorul asistentului secretarului general NATO pentru Politici de Apărare şi Planificare, au avut, luni, o întrevedere la Bruxelles. Dialogul dintre cei doi s-a axat pe proiectele derulate de NATO în Republica Moldova, dar şi pe participarea trupelor moldovenești la misiunea KFOR din Kosovo. Ministrul Apărării a apreciat contribuţia NATO în implementarea primei faze a Iniţiativei de Consolidare a Capacităţilor de Apărare (DCBI). În același timp, Sturza a lăudat sprijinul NATO, prin expertiza oferită la elaborarea documentelor strategice în domeniul apărării, făcând referire la Strategia Naţională de Apărare şi la Strategia Militară a țării. De asemenea, Sturza a subliniat că unul dintre obiectivele Guvernului de la Chişinău îl reprezintă reforma sectorului de Apărare. În acest sens, el a solicitat sprijinul NATO pentru implementarea fazei a doua a DCBI, care presupune dezvoltarea capabilităţilor militare. În septembrie, președintele prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, îi ceruse premierului Pavel Filip să-l destituie pe ministrul adjunct al Apărării pentru că a refuzat să se supună deciziei prezidențiale și a plecat în fruntea unui contingent de militari moldoveni la un exercițiu NATO în Ucraina.

Dodon a declarat că el interzice militarilor moldoveni să părăsească teritoriul republicii fără acceptul său scris.

×