x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Statele UE sprijină măsurile de limitare a importurilor de oţel

Statele UE sprijină măsurile de limitare a importurilor de oţel

05 Iul 2018   •   18:08
Statele UE sprijină măsurile de limitare a importurilor de oţel

Ţările membre ale UE au votat joi în favoarea unor măsuri provizorii propuse de Comisia Europeană destinate limitării importurilor de oţel în blocul comunitar, a anunţat un purtător de cuvânt al forului comunitar, transmite Reuters. 

Comisia Europeană a propus o combinaţie între o cotă şi tarife pentru a evita o creştere a importurilor de oţel în UE care este posibilă, mai ales după ce SUA a impus tarife vamale suplimentare pentru importurile de oţel şi aluminiu. Cota va reflecta importurile din ultimii ani, urmând ca volumelor care depăşesc această cotă să li se aplice un tarif de 25%, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. 

"Măsurile vor preveni efectele negative asupra devierilor comerciale dar, în acelaşi timp, vor menţine furnizarea tradiţională şi concurenţa efectivă de pe piaţa UE", a anunţat purtătorul de cuvânt al CE. 

Principalii exportatori de oţel în UE sunt China, India, Rusia, Coreea de Sud, Turcia şi Ucraina. 

În luna martie a acestui an, Comisia Europeană, care supervizează politica comercială a celor 28 de state membre UE, a început un studiu pentru a stabili dacă introducerea de către SUA a tarifelor la importurile de oţel necesită măsuri pentru a împiedica producătorii asiatici să inunde piaţa europeană cu oţelul lor. 

Tarifele vamale americane, de 25% la importurile de oţel şi de 10% la importurile de aluminiu, au intrat în vigoare la data de 23 martie, iar începând cu date de 1 iunie sunt aplicate şi producătorilor din UE. 

Investigaţia Comisiei Europene acoperă 28 de tipuri şi produse din oţel iar Executivul comunitar sublinia la momentul demarării investigaţiei că importurile de produse de oţel analizate au crescut de la 18,8 milioane tone în 2013 la 30,6 milioane tone în 2017, cu mult peste creşterea producţiei interne. 

Cu toate acestea, potrivit normelor Organizaţiei Mondiale a Comerţului, UE poate impune aşa numite "tarife provizorii" pentru o perioadă de până la 200 de zile dacă ajunge la concluzia preliminară că importurile crescute au provocat sau ameninţă să provoace pagube serioase sectorului său siderurgic. 

Comisarul european pentru Comerţ, Cecilia Malmstrom, declara luna trecută că tarife provizorii ar putea fi introduse în luna iulie. 

În paralel, UE a introdus propriile sale tarife vamale suplimentare pentru importuri americane în valoare de 2,8 miliarde euro, pentru produse precum bourbon sau motociclete, şi totodată a demarat o acţiune juridică la OMC faţă de tarifele americane. AGERPRES

×
Subiecte în articol: ue importuri de otel sua Comisia Europeana