Statele Unite au anunţat vineri crearea unui mecanism destinat exporturilor "umanitare" către Iran, cu justificarea oficială de a facilita trimiterea produselor de primă necesitate ţării căreia i-au impus un regim drastic de sancţiuni economice, transmite AFP.
Potrivit opiniei anumitor observatori, această măsură va avea însă un efect negativ suplimentar asupra comerţului cu statul iranian.
În pofida sancţiunilor economice dure impuse de Washington, administraţia americană afirmă că exporturile către Iran de produse alimentare, medicamente sau de alt tip, considerate umanitare, nu sunt interzise. Cea mai mare parte a companiilor evită însă să facă comerţ cu Iranul de teama unor reacţii negative din partea Trezoreriei americane.
Departamentul de Stat a anunţat, aşadar, acest nou mecanism care "va permite guvernelor străine, instituţiilor bancare şi companiilor private să încheie tranzacţii umanitare legitime în numele poporului iranian, reducând, în acelaşi timp, riscul ca banii să ajungă în mâinile unor persoane nepotrivite", a anunţat emisarul SUA pentru Iran, Brian Hook.
În vederea obţinerii unei licenţe din partea Statelor Unite pentru a face tranzacţii cu Iranul, fiecare instituţie va trebui să prezinte lunar informaţii "substanţiale şi fără precedent", inclusiv facturi relevante, numele destinatarilor şi să precizeze dacă aceştia figurează pe lista neagră a SUA, a UE sau a ONU în ultimii cinci ani.
Pentru Brian O'Toole, fost consilier al preşedintelui Barack Obama în cadrul Departamentului Trezoreriei, această măsură urmăreşte mai degrabă strângerea de informaţii decât acordarea de ajutoare poporului iranian. În opinia sa, multe bănci străine nu vor putea oferi nivelul de informaţii solicitat.
"Cred ca va fi mai degrabă descurajant", a spus el. "Va avea exact efectul opus celui pe care ei pretind că îl va avea".
Washingtonul s-a retras unilateral în 2018 din acordul internaţional ce reglementează programul nuclear iranian şi a reinstituit sancţiuni dure care afectează economia Iranului.