x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Statele Unite îl sancţionează pe ministrul securităţii din Zimbabwe pentru încălcări ale drepturilor omului

Statele Unite îl sancţionează pe ministrul securităţii din Zimbabwe pentru încălcări ale drepturilor omului

26 Oct 2019   •   14:30
Statele Unite îl sancţionează pe ministrul securităţii din Zimbabwe pentru încălcări ale drepturilor omului

Statele Unite l-au sancţionat vineri pe ministrul securităţii din Zimbabwe pentru "încălcări grave ale drepturilor omului", informează DPA.

"Departamentul are informaţii credibile că Owen Ncube a fost implicat în încălcări grave ale drepturilor omului în calitatea sa de ministru de stat al Zimbabwe pentru securitatea naţională", a declarat secretarul de stat Mike Pompeo într-un comunicat.

"Suntem profund îngrijoraţi că guvernul din Zimbabwe utilizează violenţa sancţionată de stat împotriva protestatarilor paşnici şi societăţii civile, precum şi împotriva membrilor opoziţiei din Zimbabwe", se arată în comunicat.

Pompeo a cerut guvernului de la Harare "să oprească violenţa, să investigheze şi să-i tragă la răspundere pe oficialii responsabili pentru încălcări ale drepturilor şi abuzuri în Zimbabwe".

Drept urmare, Ncube va fi "neeligibil pentru intrare în Statele Unite", se mai arată în comunicat.

Raportorul special al Naţiunilor Unite pentru dreptul la libertatea de întrunire şi asociere paşnică şi-a exprimat îngrijorarea privind utilizarea "forţei militare excesive" în Zimbabwe, într-un raport publicat la sfârşitul lunii septembrie.

Zimbabwe a cunoscut numeroase proteste antiguvernamentale în acest an, în mare parte provocate de o economie eşuată ce a făcut ca aproximativ 5 milioane de cetăţeni să depindă de ajutoare. Au existat o serie de rapoarte asupra torturii şi răpirilor, în timp ce autorităţile încearcă să înăbuşe revoltele.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: sua sanctiuni zimbabwe