x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Steve Bannon, fost consilier al lui Trump,condamnat pentru refuzul cooperării în ancheta Congresului

Steve Bannon, fost consilier al lui Trump,condamnat pentru refuzul cooperării în ancheta Congresului

21 Oct 2022   •   21:20
Steve Bannon, fost consilier al lui Trump,condamnat pentru refuzul cooperării în ancheta Congresului

Steve Bannon, un apropiat al fostului preşedinte american Donald Trump, a fost condamnat vineri la patru luni de închisoare din cauza refuzului de a fi audiat în Congresul SUA în ancheta privind protestele violente din ianuarie 2021, informează agenţua Reuters.

Steve Bannon a fost găsit vinovat, în iulie, pentru sfidarea Congresului prin refuzul de a furniza documente şi de a fi audiat de Comisia specială a Camerei Reprezentanţilor care investighează violenţele produse la Capitoliu pe 6 ianuarie 2021. Procurorii cerusă o condamnare la şase luni de închisoare, iar avocaţii apărării solicitaseră o sentinţă cu suspendare.

Judecătorul districtual Carl Nichols a dispus condamnarea la patru luni de închisoare a lui Steve Bannon, consilier pentru Strategie Politică al fostului preşedinte Donald Trump în perioada ianuarie-august 2017, şi plata unei amenzi de 6.500 de dolari.

Săptămâna trecută, Comisia specială a Camerei Reprezentanţilor care investighează violenţele produse la sediul Congresului SUA pe 6 ianuarie 2021 a aprobat emiterea unei citaţii pentru audierea fostului preşedinte Donald Trump.

Fostul preşedinte a contestat imediat decizia de convocare la audieri. "De ce nu mi-a cerut această Comisie deloc selectă să depun mărturie acum câteva luni? De ce au aşteptat până la sfârşit, până în ultimele momente ale ultimelor sesiuni? Pentru că această Comisie este un eşec total, a avut doar rolul de a diviza naţiunea", a reacţionat Donald Trump joi seară.

Este improbabil ca Donald Trump să ajungă la audieri, întrucât poate contesta convocarea în instanţele judiciare, iar procedurile vor dura până după expirarea mandatului Comisiei speciale de anchetă. Însă acţiunea de convocare la audieri ar putea genera probleme suplimentare pentru fostul preşedinte republican care speră să candideze pentru un nou mandat. Dacă Trump va anunţa formal că refuză audierea, Camera Reprezentanţilor ar putea sesiza Departamentul Justiţiei pentru a reclama sfidarea Congresului.

Donald Trump a fost inculpat de Camera Reprezentanţilor pentru instigare la insurecţie, în cazul violenţelor produse la Capitoliu, dar a fost achitat de Senat în februarie 2021. Trump a fost acuzat că a pretins în mod repetat că a câştigat scrutinul prezidenţial şi a încurajat, prin discursul rostit pe 6 ianuarie 2021 în faţa simpatizanţilor adunaţi în zona Eclipse din centrul Washingtonului, acţiunile violente asupra Capitoliului, în timp ce Congresul valida victoria lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial. Violenţele produse pe 6 ianuarie 2021 la Capitoliu s-au soldat cu cinci morţi şi aproximativ 150 de răniţi, în principal în rândul forţelor de ordine. Peste 900 de persoane au fost inculpate în cadrul investigaţiilor privind aceste proteste violente.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: steve bannon