Beverly Smith şi soţul ei Gordon "Skinny" Scott au avut parte de o căsnicie model, timp de mai bine de 20 de ani, timp în care cei doi au împărţit o pasiune comună - călătoriile.
Atât de mult i-a plăcut lui Gordon Scott să viziteze lumea, încât, atunci când acesta a murit, în martie 2012, din cauza unei hemoragii cerebrale, soţia lui, Beverly, a luat o decizie, la prima vedere, destul de bizară. A luat cenuşa soţului ei, a pus-o într-o sticlă, alături de un bilet şi doi dolari, şi i-a dat drumul în mare, pe coasta Floridei.
"Iubea oceanul, am vrut ca el să mai călătorească, aşa că i-am dat drumul la apă", povesteşte Beverly.
Visul femeii, acela de a primi veşti de la soţul ei defunct, s-a împlinit. Biletul pe care aceasta îl introdusese în sticlă, alături de cenuşă, spunea următoarele:
"Soţul meu Gordon "Skinny" Scott iubea călătoriile. Sună-mă şi spune-mi unde a ajuns". Cei doi dolari fuseseră puşi în sticlă pentru a plăti convorbirea telefonică.
Primul care a dat de Gordon, în călătoria lui pe mare a fost un bărbat pe nume Ross, care a recuperat sticla luna trecută. Impresionat de bilet şi de poveste, Ross a sunat-o pe Beverly pentru a-i spune că "a făcut cunoştinţă" cu Gordon, a resigilat sticla şi i-a dat iarăşi drumul pe mare, alături de propriul său bilet şi alţi doi dolari.
"Am sunat-o pe soţia lui pentru a-i spune unde a ajuns şi a fost foarte fericită. (...) Vă rog, dacă îl găsiţi, sunaţi-o pe iubitoarea soţie a lui Gordon şi sunaţi-mă şi pe mine ca să ştiu unde a ajuns", a scris Ross în bileţelul lui.
Sticla cu cenuşa lui Gordon a fost găsită din nou, duminica trecută, de Judi Glunz Sydney, proprietara unui hotel de pe plaja Floridei. Recipientul de plastic eşuase pe proprietatea ei, iar aceasta era să îl arunce la gunoi, când a observa bancnotele dinăuntru şi ceea ce părea a fi nisip.
Abia când a citit biletele, şi-a dat seama despre ce este vorba.
"Dumnezeule, este un bărbat", povesteşte Judi că a exclamat.
Povestea a impresionat-o atât de mult pe Judi, încât nu numai că i-a sunat pe Beverly şi Ross, dar a decis să cheme şi un preot şi să ţină o slujbă pentru Gordon, înainte de a-i da din nou drumul la apă.
Cenuşa lui Gordon, alături de bancnote şi acum trei bileţele a fost pusă într-o sticlă de rom, bine sigilată. Sticla a fost aruncată din nou în mare, după ce Judi a vâslit puţin în larg.
"Skinny" Gordon alături de soţia sa