Stiliştii italieni Domenico Dolce şi Stefano Gabbana au fost condamnaţi, miercuri, de Tribunalul din Milano la o pedeapsă de un an şi opt luni de închisoare pentru fraudă fiscală, a anunţat presa italiană, potrivit Mediafax. Parchetul ceruse la sfârşitul lunii mai o pedeapsă de doi ani şi şase luni de închisoare, în acest proces, în primă instanţă. După ce au aflat decizia instanţei, avocaţii apărării au anunţat că vor face apel, fapt care suspendă executarea pedepsei.
În acelaşi proces, în afară de cei doi creatori de modă, alţi patru acuzaţi au fost condamnaţi la pedepse de cel puţin doi ani de închisoare cu suspendare. Printre aceştia se află fratele lui Domenico Dolce, Alfonso, şi alţi manageri ai casei italiene. Un al cincilea acuzat, Antoine Noella, a fost achitat.
Cei doi creatori de modă sunt acuzaţi de fraudă fiscală prin intermediul unei serii de firme fantomă - inclusiv Gado, un acronim al numelor lor de familie - din Luxemburg, în 2004 şi 2005, cărora le-au încredinţat controlul asupra mărcilor din grupul lor, cu scopul de a evita fiscul italian, în condiţiile în care acele firme erau în realitate administrate din Italia.
Tribunalul din Milano a reţinut împotriva celor doi stilişti un singur delict, din cele două, de care erau învinuiţi, "nedeclararea anumitor venituri", renunţând la acuzaţia de "declaraţie falsă de venituri". În plus, din suma de 1 miliard de euro de care cei doi creatori au fost acuzaţi, iniţial, că au sustras-o de la fiscul italian, tribunalul a reţinut în final doar nereguli în valoare de 200 milioane de euro.
În martie, o instanţă civilă, Comisia Tributară din Milano, i-a condamnat pe cei doi stilişti, pentru aceeaşi acuzaţie de evaziune fiscală, la plata unei uriaşe amenzi de 343 milioane de euro. Cei doi creatori de modă au făcut deja recurs la Curtea de Casaţie împotriva acestei sancţiuni.
"Pe mine mă interesează doar să creez haine, asta e tot! Să facă şi să spună ce vor", a comentat Stefano Gabbana într-un mesaj postat pe Twitter. El şi-a susţinut încă o dată nevinovăţia: "Să fii acuzat de ceva care nu este adevărat nu e deloc un lucru frumos, dar nu-mi pasă, cu toţii ajungem sub pământ".