x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA: Nancy Pelosi preferă să-l vadă pe Trump mai degrabă "la închisoare" decât destituit

SUA: Nancy Pelosi preferă să-l vadă pe Trump mai degrabă "la închisoare" decât destituit

06 Iun 2019   •   20:30
SUA: Nancy Pelosi preferă să-l vadă pe Trump mai degrabă "la închisoare" decât destituit
Sursa foto: JOSHUA ROBERTS/REUTERS

Lidera democraţilor din Congresul american, Nancy Pelosi, a afirmat că ar prefera să-l vadă pe Donald Trump mai degrabă "la închisoare" după ce va fi învins în alegerile prezidenţiale din 2020, decât ţinta unei proceduri de destituire, informează joi site-ul Politico, preluat de AFP.

"Nu vreau să-l văd destituit, vreau să-l văd la închisoare", a afirmat preşedinta Camerei Reprezentanţilor, în timpul unei reuniuni în spatele uşilor închise, marţi, cu mai mulţi înalţi responsabili ai grupului său parlamentar, dintre care unii pledează în favoarea declanşării unei asemenea proceduri, potrivit site-ului Politico.

Democrata a afirmat că înţelege poziţia susţinătorilor - încă minoritari - ai unei destituiri, declarând totodată că încă nu este momentul potrivit pentru lansarea acestei proceduri, foarte impopulară în sondajele de opinie şi sortită deocamdată eşecului în Congres, din lipsă de susţinere suficientă din partea republicană.

"Ei s-au pus de acord asupra menţinerii tuturor opţiunilor pe masă", a declarat pentru Politico o purtătoare de cuvânt a lui Pelosi, Ashley Etienne.

Democraţii dezbat asupra căii de urmat după publicarea, la 18 aprilie, a raportului procurorului special Robert Mueller asupra ingerinţei Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016.

După o lungă anchetă, el a conchis că nu a existat o înţelegere între echipa de campanie a lui Donald Trump şi Moscova, însă nu a ridicat suspiciunile privind amestecul lui în justiţie. Mueller nu a recomandat inculparea miliardarului republican, protejat de imunitatea sa prezidenţială.

Având majoritate în camera inferioară a Congresului, ce dispune de puternice puteri de investigaţie, democraţii au lansat la rândul lor o serie de anchete care îl vizează pe preşedintele Trump.

Nutrind temeri că o procedură de destituire ar putea diviza profund SUA în plină campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2020, Nancy Pelosi îl acuză pe Donald Trump că a întreprins o "operaţiune de disimulare", dar estimează că este nevoie în primul rând de "un dosar-beton", care ar putea convinge dincolo de rândurile partizane.

Preşedintele comisiei judiciare din Camera Reprezentanţilor, Jerry Nadler, ar fi pledat în timpul reuniunii de marţi în favoarea declanşării unei anchete în vederea unei proceduri de destituire. Potrivit lui, raportul lui Mueller prezintă "numeroase dovezi de delicte de amestec în treburile justiţiei şi de abuz de putere", a declarat el miercuri la CNN. Investigaţiile în curs "ar putea duce la o anchetă în vederea unei destituiri, vom vedea", a punctat el.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: sua trump pelosi