x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe “Super-taifunul” Usagi a început ravagiile

“Super-taifunul” Usagi a început ravagiile

21 Sep 2013   •   11:27
“Super-taifunul” Usagi a început ravagiile

“Super-taifunul” Usagi, cea mai puternică furtună tropicală a anului, a lovit Filipinele şi Taiwanul cu ploi torenţiale şi rafale de vânt, doborând arbori şi provocând întreruperi de curent, ameninţând în acelaşi timp şi Hong Kong, transmite AFP, preluat de Agerpres.ro.

Taifunul a lovit mai întâi, în cursul nopţii, Insulele Batanes din nordul Filipinelor, cu vânturi de până la 250 de km pe oră, afectând liniile telefonice şi culturile de cereale, potrivit autorităţilor.

În cel mai recent buletin de alertă, Centrul naţional pentru gestionarea şi reducerea riscurilor de catastrofă a înregistrat inundaţii în patru regiuni din insula principală Luzon, cea mai populată zonă a ţării. Mai multe drumuri şi poduri au devenit impracticabile din cauza creşterii nivelului apelor sau a alunecărilor de teren.

În China continentală, o alertă de gradul 3 (pe o scară de 4) a fost deja proclamată de autorităţi.



 


 


 


 


 


 

×
Subiecte în articol: taifun usagi taifun asia