x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Suspecţii de terorism arestaţi la Londra în timpul vizitei Papei au fost eliberaţi

Suspecţii de terorism arestaţi la Londra în timpul vizitei Papei au fost eliberaţi

19 Sep 2010   •   00:00

Cei şase bărbaţi arestaţi vineri la Londra şi suspectaţi de "acte de terorism" în legătură cu vizita Papei Benedict al XVI-lea au fost eliberaţi, fără a fi formulate acuzaţii împotriva lor, a anunţat Scotland Yard în această dimineaţă.

Bărbaţii "au fost eliberaţi fără ca vreo acuzaţie să fie formulată împotriva lor, sâmbătă seară şi în această dimineaţă", a informat un comunicat al poliţiei londoneze, potrivit AFP.

Scotland Yard anunţase vineri dimineaţă arestarea a cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 50 de ani, pe care îi suspecta că au "comandat, pregătit sau instigat" la acte de terorism. A şasea arestare a fost operată în cursul după-amiezei.

Primii cinci suspecţi au fost arestaţi într-un depozit al societăţii de curăţenie Veolia Environment, pentru care lucrau şi care acţiona în sectorul Parlamentului şi al catedralei Westminster, două locuri ce figurau pe itinerariul oficial al Suveranului Pontif.

Papa şi-a continuat însă vizita fără a schimba programul. "Nu am acordat o mare importanţă acestor arestări", a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, considerând "excesive comentariile presei", dintre care unele evocau "un complot musulman pentru a-l ucide pe Papă", sau intenţia suspecţilor de a-l "spulbera pe Papă cu ajutorul unor bombe ascunse în pubele".

Sâmbătă, Scoland Yard a refuzat să facă vreun comentariu privind natura "actelor de terorism" sau naţionalitatea suspecţilor, precizând doar că nu a descoperit nici arme, nici explozibile care să acrediteze un proiect de atentat.

"Este probabil că poliţia a acţionat rapid, cu titlu de precauţie", a declarat pentru The Times fostul director adjunct pentru operaţiuni speciale al Scotland Yard, Andy Hayman, exprimând cu voce tare o opinie formulată sub acoperirea anonimatului de mai mulţi oficiali ai serviciilor de securitate.

Astăzi, Benedict al XVI-lea urmează să meargă la Birmingham, unde îl va beatifica pe cardinalul John Henry Newman, pastor anglican convertit la catolicism în 1845, în timpul unei mese în aer liber la care sunt aşteptate 60.000 de persoane.

Suveranul Pontif se va întâlni apoi cu episcopi, înainte de a merge la aeroportul internaţional din Birmingham, unde este prevăzută o ultimă ceremonie, în cursul căreia premierul David Cameron va pronunţa un discurs.

×
Subiecte în articol: externe