Un puternic taifun a ajuns joi în vestul Japoniei, suscitând temeri cu privire la căderea de precipitaţii abundente şi producerea de alunecări de teren într-o regiune deja afectată în iulie de intemperii soldate cu victime, potrivit AFP.
Taifunul Cimaron a lovit prefectura Tokushima (sud-vest) în jurul orei locale 21:00 (12:00 GMT), şi urmează să străbată regiunea înainte de a ajunge în Marea Japoniei vineri dimineaţă, informează Agenţia meteorologică niponă.
Rafale de vânt de peste 200km/h şi precipitaţii de până la 800 de milimetri sunt aşteptate în următoarele 24 de ore şi în cursul zilei de vineri în centrul ţării, potrivit agenţiei, care a avertizat asupra riscului de alunecări de teren, inundaţii şi valuri înalte în zonele de coastă.
În zonele afectate de inundaţiile din iulie, autorităţile i-au sfătuit pe locuitorii să-şi părăsească casele ca măsură de precauţie. În prefectura Okayama, locuitorii au stivuit saci de nisip pentru a preveni inundaţiile viitoare, potrivit imaginilor difuzate de televiziuni.
Circulaţia feroviară a fost întreruptă în unele zone şi peste 100 de zboruri au fost anulate, majoritatea pe rute interne, a informat presa locală.
Japonia este lovită în fiecare an de circa jumătate din cele 20 de taifunuri formate în Asia. Înainte de Cimaron, ciclonul Soulik a adus săptămâna aceasta ploi abundente în sud-vestul arhipelagului.