x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe „Țarul” Putin, protejat nonstop contra coronavirus

„Țarul” Putin, protejat nonstop contra coronavirus

18 Mar 2020   •   21:10
„Țarul” Putin, protejat nonstop contra coronavirus

Kremlinul a dat astăzi asigurări că au fost adoptate toate măsurile necesare pentru a-l proteja pe preşedintele Vladimir Putin, 24 de ore din 24, ținându-l departe de noul coronavirus şi de alte boli, informează Reuters.

„Tot ceea ce este necesar pentru protecţia preşedintelui de viruşi şi de alte boli se face 24 de ore din 24”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în cadrul unei teleconferinţe de presă.

Peskov a precizat că agenda de lucru a lui Putin, fiind publică, este „cea mai bună dovadă a stării sale de sănătate”.

La întrebarea unui jurnalist, Peskov a spus că nu ştie „ce teste îi sunt făcute preşedintelui”, dar se va interesa şi va face precizări ulterioare.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a mai spus că a făcut testul de coronavirus, iar rezultatul primit după 12 ore a fost negativ. De altfel, toţi angajaţii administraţiei prezidenţiale care vin în contact cu preşedintele Putin au trecut analizele.

Potrivit ultimelor date oficiale, la ora actuală, în Rusia sunt înregistrate 147 de cazuri de COVID-19, fără vreun deces în urma pandemiei declarate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

 

×
Subiecte în articol: vladimir putin