x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SFÂȘIETOR! Cântecul unui tată la căpătâiul bebelușului său PE MOARTE. Mama murise în urma unor complicații la câteva ore după naștere (VIDEO)

SFÂȘIETOR! Cântecul unui tată la căpătâiul bebelușului său PE MOARTE. Mama murise în urma unor complicații la câteva ore după naștere (VIDEO)

14 Noi 2014   •   17:43
SFÂȘIETOR! Cântecul unui tată la căpătâiul bebelușului său PE MOARTE. Mama murise în urma unor complicații la câteva ore după naștere (VIDEO)
Sursa foto: Ashley Picco Memorial Fund

Scene absolut impresionante au fost filmate într-o maternitate din California. Tatăl unui bebeluș în stare critică, care mai are doar câteva ore de trăit, cântă o baladă la căpătâiul acestuia.

Încă din pântecele mamei sale, Lennon, numele bebelușului născut prematur în cea de a 26 săptămână de sarcină, lovea burtica mamei sale atunci când auzea muzică.

Mama sa a murit la câteva ore după ce fusese transportată de urgență la spital, suferind o intervenție chirugicală prin cezariană.

După ce micuțul Lennon s-a născut, prematur,  tatăl său și-a adus chitara la spital și i-a cântat unele din cântecele favorite pe care le auzea atunci când încă era același trup cu mama sa. Din nefericire, drama a continuat, micuțul s-a stins din viață, în brațele tatălui său, la numai o zi după ce se născuse.


În memoria celor dispăruți, familia a urcat online un site.
"Viața dragei noastre Ashley s-a stins în mod tragic și devastator la finalul săptămânii trecute. Iubitul său fiu a urmat-o la câteva zile distanță. Cântecul lor va continua, armonia lui îmbogățindu-ne viețile, și va dura până când ne vom regăsi cu toții în Ceruri, pentru eternitate. "



×