x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un înalt responsabil iranian spune căTeheranul nu ar fi trebuit să semneze acordul nuclear din 2015

Un înalt responsabil iranian spune căTeheranul nu ar fi trebuit să semneze acordul nuclear din 2015

20 Aug 2019   •   17:06
Un înalt responsabil iranian spune căTeheranul nu ar fi trebuit să semneze acordul nuclear din 2015

Iranul nu ar fi trebuit să accepte sub nicio formă acordul nuclear din 2015 cu puterile mondiale, a declarat luni seara un înalt responsabil iranian din domeniul securităţii, Ali Shamkhani, consilier al ayatollahului Ali Khamenei, care consideră că politicile administraţiei actuale de la Washington pun în pericol Israelul, avertizând totodată că un eventual conflict între SUA şi Iran va fi un război regional prin procură, informează marţi publicaţia Times of Israel.

Ali Shamkhani, secretarul Consiliului naţional de securitate al Iranului şi o personalitate influentă în cadrul regimului iranian, a declarat reţelei americane NBC News că presiunea exercitată de administraţia lui Donald Trump asupra Teheranului nu-l va forţa să revină la masa negocierilor.

El a spus că Teheranul nu are 'voinţă militară' de a distruge Israelul şi că administraţia Trump pune în pericol statul israelian prin politicile sale.

Shamkhani, consilier militar al ghidului suprem al Iranului, a fost înainte comandantul forţelor navale iraniene şi ministru al apărării, a candidat fără succes pentru funcţia de preşedinte în 2001. Interviul acordat lui Lester Holt de la NBC este unul dintre rarele sale interviuri pentru media occidentale.

Întrebat dacă s-a opus acordului nuclear, el a răspuns: 'Da, dar eu nu fac decât să urmez punctul de vedere al ţării mele, al poporului Iranului'. 'Există oameni în ţara mea care au acelaşi sentiment', a spus el.

Responsabilul iranian a criticat decizia preşedintelui american Donald Trump de a retrage SUA din acord nuclear anul trecut şi de a impune sancţiuni împotriva Iranului, afirmând că această 'campanie de sancţiuni nu vizează negocierile. Aceasta urmăreşte să ne facă pe noi să cedăm'.

'Atât timp cât această abordare va fi aleasă de Statele Unite, Iranul nu va încerca niciodată să negocieze', a spus el, adăugând că Iranul nu caută să dezvolte arme nucleare, întrucât ele sunt interzise conform Islamului.

Referitor la Israel, oficialul iranian a acuzat administraţia preşedintelui Donald Trump că pune statul israelian în pericol din cauza ignoranţei şi imprudenţei sale.

'Au definit al-Quds sau Ierusalimul ca fiind capitala Israelului. Ei caut㠑Acordul secolului‘', a spus el, afirmând că 'cel care caută distrugerea Israelului este ţara care nu vede realităţile de pe teren'.

Shamkhani a mai afirmat că, în cazul unui război între Teheran şi Washington, Republica Islamică va avea 'numeroase instrumente la dispoziţie, inclusiv războaie prin procură'. El nu a precizat la cine se referă precis, dar Iranul sprijină organizaţiile teroriste Hezbollah şi Hamas, la frontiera cu Israelul, şi pe rebelii houthi în Yemen.

'În caz de război, Statele Unite vor fi într-o situaţie foarte dificilă, la fel şi aliaţii lor regionali ', a avertizat oficialul iranian, citat de Times of Israel.

AGERPRES

×