x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Tesco lansează în Marea Britanie "cel mai ieftin magazin din oraş"

Tesco lansează în Marea Britanie "cel mai ieftin magazin din oraş"

19 Sep 2018   •   17:00
Tesco lansează în Marea Britanie "cel mai ieftin magazin din oraş"

Retailerul britanic Tesco, confruntat cu concurenţa rivalelor germane Aldi şi Lidl, a lansat "cel mai ieftin magazin din oraş", transmite Reuters. 

Miercuri, directorul general Dave Lewis a prezentat noua reţea de magazine de tip discount a Tesco, intitulată Jack's, unde vor fi vândute 2.600 de produse, din care 1.800 sub brandul Jack's. Opt din zece produse de pe rafturile magazinelor Jack's vor veni din Marea Britanie. 

Primele două magazine Jack's vor fi inaugurate joi, în estul Angliei, alte 10-15 urmând să fie deschise în următoarele şase luni, Tesco copiind tacticile retailerilor germani, care au câştigat piaţa britanică prin numărul mare de magazine. Valoarea investiţiei se ridică la 20-30 de milioane de lire sterline (26-39 de milioane de dolari). 

Împreună, Aldi şi Lidl au o cotă de piaţă de 13,1% în Marea Britanie, reducând puţin câte puţin poziţia de lider a Tesco (cu o cotă de piaţă de 27,4%) şi a rivalelor Sainsbury's, Asda şi Morrisons. 

Lanţul de magazine Jack's a fost numit după Jack Cohen, care în 1919 a înfiinţat afacerea care a devenit ulterior Tesco. 

"Intenţia noastră este să fim cel mai ieftin magazin din oraş", a afirmat şeful Tesco. 

Tesco, cel mai mare retailer britanic, cu vânzări de 51 de miliarde de lire sterline (67,2 miliarde de dolari), a fost restructurat de noul director general Dave Lewis, după ce scandalul contabil din 2014 a dus la scăderea popularităţii. Ca parte a procesului de redresare, Tesco, care are operaţiuni în Europa de Est, Malaezia şi Thailanda, şi-a îmbunătăţit relaţiile cu furnizorii, sporind presiunile asupra rivalilor interni cu reduceri de preţuri. 

Principalii rivali ai Tesco pe competitiva piaţă britanică sunt Sainsbury, Marks & Spencer, Morrison şi Asda, subsidiara gigantului american Wal-Mart, în timp ce grupurile germane Lidl şi Aldi înregistrează, de asemenea, o creştere semnificativă. AGERPRES

×