“Cai sălbatici, abuzaţi cu multă cruzime s-ar putea să fi fost abatorizaţi şi trimişi la furnizorii supermarketurilor britanice, pentru a fi vânduţi drept carne de vită”, scrie tabloidul britanic The Sun, care amestecă parte din scandalul actual privind carnea de cal cu povestea cailor sălbatici de la Letea.
“Anchetatorii din România verifică registrele de vânzări ale companiilor după ce s-a descoperit că animalele au suferit tratamente crude în timp ce erau transportate către abatoare. Într-unul dintre cele mai groaznice incidente, 54 de cai sălbatici furaţi au fost găsiţi în stare deplorabilă la bordul unui camion care se îndrepta către un abator.
Unii dintre ei aveau urme de tăieturi şi fuseseră bătuţi cu răngi şi bâte. Acestora nu li s-a dat mâncare sau apă timp de câteva zile înaintea călătoriei de 28 de ore către abator. Patru cai zăceau deja morţi printre celelalte animale slabe şi înfometate. Camionul se îndrepta către un abator din Sfântul Gheorghe, care ar fi exportat carnea.
Caii au fost ridicaţi de un grup infracţional din Pădurea Letea, în Delta Dunării. "Carnea din această escrocherie a fost aproape sigur trimisă în străinătate şi nu se poate spune unde a ajuns", a declarat noaptea trecută o sursă apropiată investigaţiei. "Trebuie doar să te uiţi la starea bietelor animale pentru a realiza că această carne va fi de o calitate îngrozitoare şi posibil necorespunzătoare pentru consumul uman", a adăugat The Sun.
Guvernul român a ordonat o anchetă privind traficul de carne de cal sălbatic în mai 2011, în urma difuzării unor imagini televizate cu animale supuse unor rele tratamente.”, scrie The Sun, care apoi adaugă detaliile scandalului în desfăşurare în două state europene, Marea Britanie şi Franţa, cu ecouri în România, privind o falsă etichetare a unor produse congelate care ar fi trebuit să conţină 100% carne de vită, dar conţineau carne de cal.