Un muncitor a murit, luni, in urma prabusirii unei parti a scenei ce urma sa fie asamblata pentru concertul pe care cunoscuta cantareata italiana Laura Pausini trebuia sa il sustina in seara aceleiasi zile, in regiunea Calabria din sudul Italiei, potrivit pompierilor italieni, informeaza MEDIAFAX.
Structura metalica, inalta de 15 metri, sub care se afla tehnicianul care asigura montajul instalatiei de lumini, s-a prabusit dintr-o data, ucigandu-l pe Matteo Armelini, un tanar de 32 de ani originar din Roma, si ranindu-i pe alti doi muncitori, care nu se afla insa in stare grava.
Accidentul s-a produs in jurul orei locale 02.00, la centrul sportiv Palacalafiore, din orasul Reggio Calabria.
Autoritatile au dispus inchiderea salii de concerte in vederea unei anchete.
Un accident similar s-a produs la jumatatea lunii decembrie la Trieste, atunci cand un tanar muncitor in varsta de 20 de ani a murit in timp ce monta scena pentru concertul unui alt artist celebru din Italia, Jovanotti, care, socat de acest incident, a decis sa amane acel show.
Pe contul sau de Twitter, Jovanotti a comentat noul accident produs in Italia si a declarat ca se simte apropiat de familia muncitorului decedat. Artistul italian a solicitat cu aceasta ocazie deschiderea imediata a unei "discutii foarte serioase intre organismele competente care sa conduca la ameliorarea nivelului de securitate".
Laura Pausini, in varsta de 37 de ani, este o cantareata italiana care a devenit cunoscuta dupa ce a castigat a 43-a editie a Festivalului de la San Remo, din 1993, cu piesa "La solitudine", care a devenit in scurt timp un hit international. Cel de-al doilea album al artistei, intitulat "Laura", a inclus piese precum "Strani amori" si "Gente", confirmand talentul Laurei Pausini si impunand-o pe cantareata italiana in randul marilor vedete pop europene.
De-a lungul unei cariere in care a lansat 10 albume de studio in limba italiana, noua albume in limba spaniola si un album Greatest Hits, Laura Pausini a fost recompensata cu trei premii Latin Grammy - pentru albumele "Escucha" (2005), "Yo canto" (2007) si "Primavera anticipada" (2009) - iar in 2006 a devenit prima cantareata italiana recompensata cu un premiu Grammy, dupa ce s-a impus la categoria "cel mai bun album latin pop" gratie materialului discografic "Escucha".