x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Tragedie la un miting în India. 39 de persoane au murit. Dosar penal împoriva liderilor partidului condus de actorul Vijay

Tragedie la un miting în India. 39 de persoane au murit. Dosar penal împoriva liderilor partidului condus de actorul Vijay

de Redacția Jurnalul    |    28 Sep 2025   •   18:40
Tragedie la un miting în India. 39 de persoane au murit. Dosar penal împoriva liderilor partidului condus de actorul Vijay
Sursa foto: Hepta/Vijay

Poliția indiană a deschis un dosar penal liderilor partidului Tamilaga Vettri Kazhagam (TVK), condus de actorul Vijay, după busculada produsă sâmbătă la un miting electoral din statul Tamil Nadu, soldată cu 39 de morți și peste 50 de răniți, a declarat duminică un oficial de rang înalt.

Printre victime sunt și copii. Potrivit poliției, TVK solicitase autorizație pentru un miting cu 10.000 de persoane, însă numărul participanților a fost de peste două ori mai mare.

„Au fost înregistrate acuzații împotriva liderilor seniori ai partidului TVK – Bussy Anand, Nirmal Kumar și V.P. Mathiyalagan – iar investigația este în desfășurare”, a precizat oficialul V. Selvaraj, potrivit Reuters.

Vijay, una dintre cele mai populare vedete ale cinematografiei tamile de peste trei decenii, a lansat anul trecut partidul TVK, atrăgând mase consistente la evenimentele sale. Actorul a declarat că este „cu inima frântă” și a promis sprijin familiilor victimelor.

Prim-ministrul statului Tamil Nadu, M.K. Stalin, a anunțat acordarea unor despăgubiri de 1 milion de rupii (aprox. 11.300 de dolari) pentru fiecare familie îndoliată, iar guvernul local a format o comisie condusă de un judecător pensionat pentru a investiga cauzele busculadei.

Premierul Indiei, Narendra Modi, a transmis condoleanțe pe platforma X, calificând incidentul drept „profund întristător”.

Imagini difuzate de presa locală arată mii de oameni înghesuiți în jurul unui vehicul de campanie pe care Vijay rostea un discurs. Actorul-politician a fost surprins aruncând sticle cu apă către susținătorii care leșinau și solicitând ajutorul poliției, în timp ce mulțimea devenea incontrolabilă.

Partidul lui Vijay, TVK, și-a îndreptat campania atât împotriva formațiunii aflate la guvernare în Tamil Nadu (DMK), cât și împotriva Partidului Bharatiya Janata (BJP) al premierului Modi.

×
Subiecte în articol: miting india vijay